Cinci moldoveni s-au trezit înșelați peste noapte. Aceştia şi-au dat maşinile pe mâna unui escroc, director al unei firme de taxi
Embed:
S-au gândit că vor câștiga bani în plus, dar s-au trezit înșelați peste noapte. Cinci moldoveni se plâng că au devenit victimele unui escroc. Aceștia povestesc că și-au dat mașinile în chirie unei companii de taxi, dar directorul firmei, cetățean al Azerbaidjanului, ar fi vândut câteva automobile, iar pe altele le-ar fi furat. Acesta ar fi fugit deja din țară.
O femeie a aflat recent că mașina ei nu doar că a fost furată, dar și vândută mai multor persoane în acelaşi timp.
"Domnișoara a vrut sa aibă mașină în taxi. Și Talib a dat masina dumneavoastră. I-a dat o recipisă, i-a scris, si ea a plătit pentru masina dumneavoastră 4500 de euro."
Anastasia este una dintre victime. Tânăra spune că acum două luni a decis să cumpere un automobil şi să-l înregistreze la un serviciu de taxi.
"Angajaţii companiei ne-au spus că, ultima dată, au văzut vineri mașina. Nu mai ştim nimic despre automobil. Cel mai probabil, Talib deja a părăsit teritoriul ţării. Noi am aflat despre toate abia miercuri. "
Directorul firmei a continuat să-şi contacteze victimele o perioadă și le promitea că se va întoarce în țară.
"Soțul meu l-a întrebat unde este mașina. El a spus că va fi la Chișinău pe 18 iunie. Ulterior, el nu ne-a mai sunat."
A căzut în capcană și această tânără.
"Mi-a luat masina pe data de doi, a filmat. Si apoi eu îi scriu - cînd sa vin sa dau documentele? Tot timpul aşa spunea, ca el este ocupat si ocupat."
Această femeie, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, a avut mai mult noroc. A reușit să-și returneze mașina. Persoana care a cumpărat-o s-a dovedit a fi înțelegătoare.
"Un domn care lucrează aici m-a telefonat și a spus că mașina posibil poate fi la o persoană. Persoana respectivă am căutat-o, am gasit-o. Și persoana respectivă mi-a spus că mașina mea a fost vândută cu 3000-3500 de euro."
Am încercat să vorbim cu unii colegi ai presupusului escroc, însă aceştia au refuzat să discute cu noi.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Natalia Stati, ne-a confirmat că directorul companiei și mașinile victimelor au dispărut. Oamenii legii investighează cazul.