Simona Halep, nerăbdătoare să participe la ceremonia de prezentare a turneului de Mare Șlem de la Wimbledon
Embed:
Zile numărate până la startul partidelor de pe tabloul principal al turneului de Mare Șlem de la Wimbledon. Campioana en-titre, românca Simona Halep este nerăbdătoare să participe la ceremonia de prezentare a trofeului, organizată tradițional înaintea începutului competiției propriu-zise.
„Sunt foarte încântată de acest lucru. La Paris am avut parte de experiența asta și mi-a plăcut când am mers cu trofeul, cu Rafa. Am fost un moment deosebit. Cred, totuși, că la Wimbledon va fi diferit, mai ales că suntem în pandemie și o să avem foarte multe restricții.”
Anul trecut, turneul de la Wimbledon nu s-a desfășurat din cauza pandemiei. În acest an, organizatorii aplică măsuri stricte de protecție împotriva virusului Covid-19. Sportivii și staful lor sunt nevoiți să stea cu toții la un hotel – singurul loc la care au acces în afară de clubul sportiv.
„Nu-mi plac condițiile de cantonament. Niciodată nu mi-au plăcut, iar restricțiile pentru mine sunt foarte dificile. Mă consumă, mă stoarce de energie. Faptul că stau numai în cameră și nu am voie să ies parcă mă și obosește și nu mai pot să fiu prea lucidă pe teren. Dar, sunt restricții pe care toate fetele le respectă și așa trebuie să facem în continuare. Nu o să stau să mă plâng prea mult.”
În finala din 2019, Simona Halep s-a impus în fața americancei Serena Williams cu 6-2, 6-2. La masculin, campion a devenit sârbul Novak Djokovic, care l-a învins în ultimul act pe elvețianul Roger Federer, scor 7-6, 1-6, 7-6, 4-6, 13-12. Turneul de la Wimbledon începe pe 28 iunie.