Ce surprize ne oferă vremea. Câte grade se vor înregistra sâmbătă
Codul galben de caniculă emis de meteorologi se menține și mâine. Astfel, după orele amiezii, în raioanele centrale și de sud ale țării temperatura maximă a aerului va depăşi 33 de grade Celsius. Avertizarea este valabilă până în 26 iunie.
Pentru următoare 24 de ore, se anunță averse cu descărcări electrice în raioanele de nord și centru. La Briceni și Soroca vor fi 28 de grade, iar la Bălți cu un grad mai mult. La Orhei, temperaturile vor fi puțin mai ridicate, maximele ajungând la 30 de grade Celsius. La Tiraspol sunt anunțate 31 de grade, iar la Leova temperaturile vor ajunge până la 32 de grade. La Comrat și Cahul sunt anunțate 33 de grade.
În Capitală se vor înregistra precipitații sub formă de averse. Ziua se va încălzi până la 31 de grade, iar noaptea maxima va fi de 21. În următoarele zile, pe alocuri vor cădea precipitaţii. Ziua vor fi între 27 şi 32 de grade, iar noaptea maxima va fi de 21 de grade.
În următoarele 24 de ore, în cea mai mare parte a Europei va ploua. La Madrid vor fi 34 de grade, iar la Roma 32. La Berlin sunt anunţate 24 de grade, la Paris 22, iar la Londra 21. La Praga şi Varşovia se vor înregistra 22 de grade, iar la Viena 26. La Budapesta maxima va fi de 29 de grade, iar la Belgrad de 30. La Atena vor fi 32 de grade, iar la Moscova și Kiev câte 34 de grade Celsius. La Ankara se așteaptă 27 de grade, iar la București vor fi 31 de grade.