Ambarcaţiune cu 20 de cadavre la bord, descoperită plutind în apropiere de Insulele Turks și Caicos
O barcă a fost găsită plutind în derivă la aproximativ o milă de insula Grand Turk, cu 20 de morți la bord, inclusiv doi copii, au anunțat duminică autoritățile din Insulele Turks și Caicos.
Oficialii au declarat că anchetatorii au exclus un act criminal, dar încă încearcă să stabilească ce s-a întâmplat. Identitățile persoanelor găsite decedate în barcă sunt, de asemenea, în curs de investigare.
Pescarii au văzut barca mică joi dimineață și au alertat filiala marină a Forțelor de Poliție din Insulele Turks și Caicos, care a remorcat nava la mal, scrie observatornews.
Insulele Turks și Caicos sunt adesea un magnet pentru refugiații din Haiti care încearcă să scape de sărăcia de acasă și teritoriul a fost, de asemenea, folosit ca punct de transbordare de către traficanții de oameni.
În iunie 2020, Srikajamukam Chelliah, cetățean canadian născut în Sri Lanka, a pledat vinovat pentru acuzațiile de trafic de persoane în fața unui judecător din Turks și Caicos și a fost condamnat la 14 luni de închisoare. El a fost extrădat în Florida și condamnat pe 24 februarie la 32 de luni de închisoare pentru introducerea ilegală de persoane în SUA.