Usatîi: Răpirea lui Ceaus a fost organizată de Ucraina
Organizatorul răpirii fostului judecător ucrainean Mykola Ceaus ar fi unul dintre conducătorii serviciilor speciale de la Kiev, iar statul vecin ar urma să-şi asume aceasta oficial. Declarația a fost făcută de Renato Usatîi în cadrul emisiunii "În centrul atenţiei" de la Publika TV.
"Cel care a organizat răpirea lui Ceaus este un băiat tânăr de 30 şi ceva de ani, un şef, unul dintre conducători principali ai serviciilor speciale din Ucraina. Asta nu a fost o operaţiune discutată la un bar sau la o saună. Asta a fost o operaţiune oficială a serviciilor din Ucraina şi într-o zi ei o să-şi asume public", a spus Usatîi.
În cadrul emisiunii, Renato Usatîi a mai spus că după răpire, ar fi existat o încercare de a-l întoarce pe Mykola Ceaus înapoi, în Republica Moldova:
"Când pe Ceaus deja l-au mutat în zona Cernăuţi, serviciile ucrainene negociau cu SIS-ul ca să-l întoarcă înapoi. Chipurile, se plimba Ceaus pe la Lipcani şi nimeni nu l-au scos din ţară, deoarece au lăsat prea multe urme."
De asemenea, potrivit lui, Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova ar fi prezentat periodic colegilor ucraineni informaţii despre Ceaus, cât timp acesta s-a aflat în tara noastra.
”Ei au informat pe ucraineni până la ultimul moment. Numai că nu au spus să veniţi la ora unu că ei să fie cu geantă pe prag la casă. (OXANA) Serviciile noastre? - Serviciile noastre l-au filat, l-au interceptat”, a declarat Renato Usatîi.
Anterior, atât SIS, cât şi serviciile speciale din Ucraina au negat implicarea în acest caz. Mai mult, la solicitarea postului nostru de televiziune, SIS a menţionat că îşi menţine poziţia de a nu comenta declaraţiile politice.
Mykola Ceaus a fost răpit în data de 3 aprilie, din Chişinău. PCCOCS susţine că două persoane se află în arest, iar urmărirea penală este în plină desfăşurare. Anterior, premierul interimar, Aureliu Ciocoi, a declarat că autorităţile de la noi vor să percheziţioneze o maşină a Ambasadei Ucrainei, întrucât au suspiciuni că Ceaus ar fi fost scos din Moldova cu automobilul misiunii diplomatice.
Ambasada Ucrainei ne-a declarat anterior că Kievul este convins că această situaţie este utilizată de unele forţe care au drept scop înrăutăţirea relaţiilor dintre Chişinău şi Kiev, fără a preciza la cine anume face referire.De la dispariţia sa, Ceaus a apărut în mai multe înregistrări video în care a declarat că este viu şi că nu ar fi fost răpit.