Eșecul la Euro 2020 l-a costat scump pe selecționerul Frank de Boer. Tehnicianul a demisionat din funcție, după eliminarea echipei naționale a Țărilor de Jos. „Portocala mecanică” a pierdut partida cu Cehia din optimile de finală ale Campionatului European, iar tehnicianul de 51 de ani a fost criticat dur în presa olandeză. Lui De Boer i s-a reproșat sistem de joc folosit și schimbările neinspirate după eliminarea lui Matthijs De Ligt. Într-o anchetă online, realizată de un ziar din Țările de Jos în rândul a peste 75 de mii de oameni, 49 la sută au opinat că selecționerul trebuie demis.
Frank de Boer a fost numit la cârma reprezentativei olandeze în septembrie 2020 și a condus-o în 15 meciuri. Sub comanda lui, „batavii” au înregistrat 8 victorii, 4 remize și 3 înfrângeri.
Anterior, De Boer a mai antrenat formațiile Ajax Amsterdam, Internazionale Milano, Crystal Palace și Atlanta United.