Sfântul Gheorghe, deținătoarea Cupei și Supercupei Moldovei, pleacă de la Suruceni

Echipa de fotbal, Sfântul Gheorghe, deținătoarea Cupei și Supercupei Moldovei pleacă de la Suruceni. Formația nu se va mai antrena și nu va mai juca meciurile de acasă în localitatea din raionul Ialoveni.

Conducerea clubului a motivat decizia prin faptul că expirat contractul de arendă cu proprietarul stadionului din Suruceni.

Astfel, Sfântul Gheorghe se mută la complexul sportiv Zimbru din capitală. Conform contractului de colaborare, care e valabil pe cinci ani, "sfinții" vor juca meciurile de acasă pe stadionul Zimbru-2.

"Am ajuns la un numitor comun nu doar terenul de fotbal, dar vom avea acces la toată baza sportivă. Luând în considerație că noi nu avem posibilitate financiară ca să construim un așa complex sportiv la Suruceni, care este strict necesar petru un club de fotbal. Astfel, a ajuns la un numitor comun de a ne transfera", a menționat Petru Ojog, director general SGS.

Așadar, localitatea Suruceni rămâne fără fotbal. Din 2003 de când a fost fondat clubul, indiferent în ce ligă valorică evolua, Sfântul Gheorghe a jucat meciurile de acasă pe stadionul din sat.Conducerea clubului spune însă că va organiza deplasarea suporterilor la Chișinău.

"Sigur că îi așteptăm pe suporteri să vină pentru că Suruceniul nu e atât de departe de Chișinău. Noi le vom oferi transport. Vor fi bineveniți. Deasemenea, noi rămânem Sfântul Gheorghe Suruceni cu identitatea noastră în raionul Ialoveni. Nu se schimbă nimic, doar că vom juca meciurile de acasă la Chișinău", a precizat Petru Ojog, director general SGS.

Sfântul Gheorghe Suruceni are parte de cea mai bună perioadă din istoria clubului. Echipa a câștigat în ultima lună Cupa și Supercupa Moldovei, în ambele meciuri învingând campioana Sheriff în urma loviturilor de departajare.

"Sfinții" vor debuta săptămâna viitoare și în UEFA Conference League. Gruparea din Suruceni va juca în primul tur preliminar cu Partizani Tirana. Partida din prima manșă se va disputa în Albania.

Lasă un comentariu