Trei moldoveni riscă până la doi ani de închisoare, după ce asupra acestora au fost descoperite teste PCR Covid 19 cu indici de falsificare. Incidentul a avut loc în punctul de trecere a frontierei Giurgiulești – Galați, anunţă Poliţia de Frontieră.Bărbaţii au recunoscut că şi-ar fi perfectat testele medicale în orașul Cahul, pentru care ar fi achitat câte 400 de lei.
Actele identificate ca fiind false au fost ridicate și urmează să fie supuse unei proceduri de expertiză.
Polițiștii de frontieră cercetează cazul sub aspectul deținerii și folosirii actelor oficiale false.
Bărbaţii ar putea fi pedepsiţi cu amendă în mărime până la 650 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.