A marcat golul victoriei. Dovbik, eroul echipei naționale a Ucrainei, după ce a calificat-o în sferturile de finală ale EURO 2020
Atacantul Artiom Dovbik a devenit eroul echipei naționale a Ucrainei, după ce a calificat-o în sferturile de finală ale Campionatului European. El a marcat golul victoriei în partida cu Suedia și a devenit cunoscut de toată Europa. Puțini însă ştiu că acum cinci ani, Dovbik a jucat în Moldova.
El a fost legitimat la Zarea Bălți. Atunci, avea doar 19 ani și a evoluat în doar trei meciuri în Divizia Națională. Chiar dacă a fost o perioadă scurtă la Zarea, la finalul acelui sezon, el a câștigat Cupa Moldovei cu formația din nordul țării. Artiom a fost rezervă în acel meci cu Milsami Orhei.
Fostul președinte al clubului Zarea, Andrian Bogdan, l-a cunoscut personal pe Dovbik și își amintește foarte bine când atacantul a ajuns la gruparea din Bălți.
"A venit acest puști, era un băiat foarte tânăr, dar era pregătit fizic foarte bine. Doar că neșansa lui a fost atunci că la echipă erau fotbaliștii emblematici pentru Zarea. Știți foarte bine despre cine vorbesc, Ovseannicov și Boghiu, care în acel an au rezolvat întrebarea cu Cupa, adică am câștigat Cupa Moldovei", a menționat Andrian Bogdan, fost președinte Zarea Bălți.
La cinci ani după ce a câștigat Cupa Moldovei, Dovbik a marcat la Campionatul European golul carierei, unul istoric, care a calificat naţionala ţării sale, în premieră, în sferturile a unui turneu final.
"L-am felicitat, i-am scris un salut și i-am zis că toată suflarea din Moldova ține cu Ucraina pentru că sunt vecinii noștri. Ne-am bucurat foarte mult pentru că l-am cunoscut personal. Mă mândresc cu acest jucător pentru că a trecut pe la noi, chiar dacă a jucat puțin, dar iată că a marcat un gol care a intrat în istorie", a spus Andrian Bogdan, fost președinte Zarea Bălți.
Artiom Dovbik are 24 de ani și a debutat la echipa națională a Ucrainei chiar în acest an. El și-a început cariera FC Cherkashchyna, iar ulterior a ajuns la Dnipro. După ce a trecut și pe la Zarea, atacantul s-a transferat în 2018 la multipla campioană a Danemarcei, FC Midtjylland, iar anul trecut a revenit în țara natală la Dnipro-1.
Acum, Artiom se pregătește să scrie o nouă filă de istorie cu naționala Ucrainei. Galben-albaștrii vor lupta cu Anglia pentru un loc în semifinalele Campionatului European. Partida se va juca în această seară, la Roma, pe Stadio Olimpico, de la ora 22:00, va fi transmisă în direct de PRIME și va fi comentată în limba română, iar la CANAL 3 în rusă.