Un chirurg din România, prins cu mită, se ruga zilnic la Maica Domnului ca să-i dea bani și să-l ferească de procurori
foto: captura
Un chirurg de la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu din România a fost reținut de procurori pentru luare de mită în formă continuată, până în prezent fiind confirmate 13 cazuri.
Procurorii au efectuat o percheziție la biroul medicului unde au gasit echivalentul a 71.000 de lei (euro, lei sau lire sterline), o cantitate importantă de alcool și țigări.
Potrivit procurorilor, medicul nu cerea o anumită sumă de bani, dar era nemulțumit dacă suma primită era mică, așa cum rezultă din înregistrările de la dosar.
„De pildă, în data de 11 iunie, medicul, după ce primește un plic de bani de la un bărbat care părăsește biroul, poartă cu voce tare următorul monolog. «ce făcu... subțire de tot, 4..., 5...6, aaa, bun mă! Buuun! Mi-a dat 5 milioane, hai... păi da. Șase. Normal, trebuia să fie 6. Păi da... moșu, doar n-ai vrea moșu... moșu trăiește.... mă așteptară 6. Mă așteptară 6!”, potrivit interceptărilor, citate de ziarul Pandurul.
Medicul avea un ritual, în fiecare zi spunând cu voce tare o rugăciune în cabinetul său. „Doamne, Maica Domnului, dă-mi sănătate, bani mulți, bine lui A.... ferește-mă de boală, ferește-mă de procurori”, au mai arătat procurorii.