Decizia CA privind reducerea numărului secțiilor de vot pentru transnistreni, contestată
Comisia Electorală Centrală a depus o contestaţie la CSJ cu referire la decizia Curții de Apel privind reducerea numărului secțiilor de votare din stânga Nistrului. Un anunţ în acest sens a fost făcut în cadrul conferinţei de presă a Comisiei Electorale Centrale.
„Am primit doar partea rezlutivă a deciziei Curții de Apel Chișinău, acum ea se analizează și credem că va fi supusă și recursului. Credem că când vom primi partea motivată vom înțelege care au fost raţionamentele Cuții de Apel să anuleză, în parte, actul elaborat de către CEC”, a subliniat Dorin Cimil.
Amintim că decizia a fost luată în seara zilei de ieri, cu doar 48 de ore înainte de alegerile parlamentare anticipate. Curtea de Apel Chișinău a decis să reducă numărul de secții de votare pentru cetățeni moldoveni din stânga Nistrului la 12, de la 41, câte fuseseră stabilite de CEC. Hotărârea magistraţilor vine după ce Platforma DA depusese o contestaţie.
Viceministrul pentru Reintegrare, Olga Cebotari, a criticat hotărârea luată de Curtea de Apel şi a atras atenţia că în acest fel cetăţenii din stânga Nistrului sunt lipsiţi de dreptul la vot.