De Sfinții Apostoli Petru şi Pavel, locuitorii din Căuşeni sărbătoresc Hramul Oraşului
Creştinii ortodocşi pe stil vechi îi cinstesc pe Sfinții Apostoli Petru şi Pavel, două personaje biblice - simboluri ale credinţei şi sacrificiului suprem. La Căuşeni, oamenii au sărbătorit hramul oraşului.
De dimineaţă, enoriaşii au participat la liturghia divină și s-au rugat pentru sănătatea celor dragi:
"Ne rugăm pentru toată ţara şi pentru copiii noştri, pentru familiile noastre, pentru toţi".
"Pentru sănătate, pentru pace în ţară, copiii noştri să trăiască să nu se ducă în ate părţi".
Ulterior, localnicii au mers în centrul orașului unde au fost organizate diferite activități pentru toate vârstele, iar pofticioșii au putut gusta din bucatele tradiționale:
"În raionul Căuşeni, în genere, e o sărbătoare frumoasă în toţi anii, în afară de pandemie tot o să fie frumos".
"E bine, ziua e minunată, e frumos, vesel".
"Noi azi am venit la sărbătoare cu plăcinte, cu frigărui, cu cârnăciori, plăcinte de casă fierbinţi foarte gustoase".
"Cărniţă la grătar, prepeliţă, legume, mici, cârnăţei. După pandemie abia se începe, sperăm să fie cât mai des".
De hramul oraşului, sportivii de diferite vârste şi-au demonstrat capacităţile pentru a câștiga un cocoş, un iepure şi un berbec:
"Mă ocup de opt ani şi de ziua hramului ar fi bine să mă lupt pentru oraş".
"Mă bucur nespus de mult că e ziua oraşului, ne luptăm şi noi, avem cu cine concura, să luptăm pentru ceva".
Organizatorii spun că această sărbătoare este o bună ocazie pentru a promova sportul în rândul generaţiei tinere.
"Este o sărbătoare, o zi frumoasă pentru căuşeneni. Astăzi, pot să se odihnească, să vină să vadă diferite probe de sport în care copiii lor se antrenează", a declarat Vladimir Iurco, directorul Şcolii Sportive din oraşul Căuşeni.
Hramul oraşului Căuşeni se va încheia cu un concert susținut de artişti autohtoni, iar surpriza serii va fi un show de artificii.