Sheriff Tiraspol s-a calificat fără emoții în turul doi preliminar al Ligii Campionilor. După victoria cu 4-0 din prima manșă, aseară "viespile" au învins-o cu 1-0 pe Teuta Durrës, campioana Albaniei.
Adama Traore a marcat o bijuterie de gol după un corner, în minutul 6.
Campioana Republicii Moldova putea să obțină o victorie mai clară în meciul de la Tiraspol, însă Nadrey Dago, Luvannor Henrique, Frank Castaneda și Hansel Zapata au ratat ocazii mari de gol.
În al doilea tur preliminar, Sheriff va întâlni pe Alashkert Erevan sau formația galeză Connah's Quay Nomads. Meciul primei manșe se va juca pe 20 sau 21 iulie, iar returul - peste o săptămână.