Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează oamenii despre pericolul incendiilor de vegetație în perioada caniculară.
Potrivit informațiilor IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii au intervenit în de 20 situații pentru lichidarea focarelor de ardere a vegetației uscate.
Cele mai multe solicitări au fost înregistrate în raioanele Cantemir, Basarabeasca, Cahul, Dubăsari, Taraclia dar și municipiul Chișinău. Un incendiu care a afectat peste 2 ha de vegetație a fost înregistrat pe 15 iulie în localitatea Lărguța, raionul Cantemir.
În contextul temperaturilor ridicate din această perioadă, pompierii îndeamnă oamenii să respecte regulile antiincendiare și să nu aprindă vegetația uscată și gunoiul menajer.
În situații de risc persoanele pot apela de urgență Serviciul 112.