Comisia extraordinară de sănătate publică A DECIS. Cod VERDE de COVID-19 în municipiul Chișinău
Cod verde de COVID-19 în municipiul Chișinău. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia extraordinară de sănătate publică a Capitalei în urma datelor cu privire la cazurile noi de infectare prezentate de Centrul Sănătate Publică din Chișinău.
Autoritățile subliniază însă că, în contextul în care la nivel mondial se răspândesc noile tulpini şi mutaţii ale virusului, rămâne în vigoare respectarea măsurilor de protecţie.
Astfel, este în continuare obligatorie purtarea măştilor în spaţiile publice închise, cum ar fi transportul public, dar şi în locurile aglomerate: pieţe sau alte evenimente unde se adună mai mulţi oameni. De asemenea, specialiştii recomandă dezinfectarea și spălarea cât mai frecventă pe mâini pentru a evita îmbolnăvirea de COVID.
Totodată, autorităţile îndeamnă oamenii să se vaccineze cu serurile disponibile în ţara noastră.