Foştii deputaţi îşi eliberează birourile, luând cu ei acte, imprimante, aparate de cafea şi chiar oglinzi
Embed:
Pe ultima sută de metri, unii deputaţi din partidele care nu au mai trecut pragul electoral, au venit să elibereze şi să predea birourile noilor aleşi. Acte, imprimante, aparate de cafea sau chiar oglinzi sunt doar câteva dintre obiectele pe care foştii deputaţi şi le-au luat cu ei. Aceştia ne-au spus că le pare rău doar că nu au reuşit să ducă la bun sfârşit proiectele legislative pe care le-au elaborat.
Unul dintre foştii vicepreședinți ai Parlamentului de legislatura a X-a, liderul fracţiunii Platformei Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari, a eliberat biroul în ultima zi. Slusari ne-a spus că nu şi-a adus la Parlament lucruri personale şi a utilizat doar de ceea ce i s-a pus la dispoziţie.
"Eu sunt satisfăcut de realizările noastre, desigur că regretăm un pic că n-am putut să ducem multe lucruri până la capăt. La facilităţi nu m-am gândit niciodată, eu n-am avut transport, cum am mers pe jos până a deveni deputat, aşa şi voi merge, aceste lucruri nu mă impresionează, n-am fost amator de lux", a spus Slusari.
Iar pe fostul deputat al Platformei DA Arina Spătaru am surprins-o chiar în timp ce îşi lua lucrurile personale. E vorba despre un aparat de cafea, oglindă, imprimantă, acte şi chiar o jucărie primită de la copil.
"Când am venit în Parlament, am descoperit o criză mare de imprimante. Aveam aparat de cafea, în bufetul Parlamentului cafea era cam scumpă. Iată jucăria pe care mi-a dat-o, din respect o purtam cu mine", a declarat Arina Spătaru.
Şi pe Iurie Reniţă l-am găsit în biroul său. Fostul deputat a venit cu sfaturi pentru succesorii săi.
"Eu le doresc să fie cu iniţiativă, cu verticalitate politică şi să persevereze, să nu cedeze dacă sunt ferm convinşi că fac ceva bun. Eu urmează să văd ce voi face mai departe, dar nu-mi schimb opţiunile şi opiniile pe care le-am avut", a spus Reniţă.
Foştii deputaţi ai Partidului Democrat şi cei de la PRO Moldova, care la fel nu au acces în Parlament, ne-au spus că au eliberat birourile de la începutul săptămânii.