Au vrut să mănânce peşte, dar s-au ales cu AMENDĂ. Doi moldoveni, surprinşi la pescuit ilegal, în zona de frontieră
Doi bărbați, locuitori ai satelor Răzeși și Tomai, au fost surprinşi la pescuit ilegal într-un bazin acvatic din lunca râului Prut, aflat în proximitatea localității Sârma din raionul Leova. Aceștia au fost văzuţi de poliţiştii de frontieră în timp ce-și scoteau din apă plasele cu pește. Bărbaţii au prins peste 10 kg de pești de diferite specii.
Polițiștii de frontieră au monitorizat acțiunile bărbaților, iar când aceștia au ieșit la mal au fost supuși verificărilor. Ambii au recunoscut că se află în zona de frontieră fără înștiințare. Mai mult, aceştia nu au putut prezenta actele permisive de a pescui, iar în posesie aveau 240 metri de plasă monofilament, folosirea cărora este interzise prin lege.
Despre cele depistate a fost sesizat Inspectoratul pentru Protecția Mediului, care a intervenit la fața locului în vederea documentării cazului, cu ridicarea ulterioară a peștelui și plaselor de pescuit.
Pentru încălcarea regimului zonei de frontieră, bărbații s-au ales cu câte o amendă în valoare de 300 de lei. Totodată, aceştia vor fi cercetați și pentru pescuit ilicit.