O barcă cu migranți s-a scufundat în Marea Mediterană. Cel puțin 57 de persoane au murit
Cel puţin 57 de oameni s-au înecat luni, după ce ambarcaţiunea în care se aflau s-a răsturnat în Marea Mediterană, în largul oraşului libian Khums, a anunţat Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), citată de Agerpres, cu referire la libertatea.ro.
Potrivit purtătoarei de cuvânt a OIM Safa Msehli, mai mulţi supravieţuitori au fost aduşi la ţărm de pescari şi gărzile de coastă, însă nu a precizat câte persoane au fost salvate.
Supravieţuitorii au spus că între cei care s-au înecat se numără cel puţin 20 de femei şi copii. În urmă cu aproximativ o săptămână, alţi 20 de migranţi s-au înecat în Mediterana, iar alţi 500 au fost interceptaţi şi readuşi în Libia.
Potrivit ONU, aproape 15.000 de migranţi au fost interceptaţi de gărzile de coastă libiene, susţinute de Uniunea Europeană, în prima jumătate a lui 2021, adică mai mult decât toţi cei salvaţi în aceeaşi zonă în întregul an 2020.
Libia a devenit o rută majoră de tranzit pentru migranţii care încearcă să ajungă în Europa în ambarcaţiuni de cele mai multe ori improvizate, după revolta care a dus la căderea dictatorului Muammar Gaddafi, în 2011.