17 persoane străine care locuiesc în Chișinău, au depus JURĂMÂNTUL pentru obținerea cetățeniei Republicii Moldova
Mai multe persoane străine care locuiesc în municipiul Chișinău au depus, marți jurământul pentru acordarea sau redobândirea cetățeniei Republicii Moldova. Printre aceștia sunt: ruși, turci, sirieni, afgani și sudanezi.
Solicitanții au citit jurământul de credință față de Republica Moldova, după care au sărutat drapelul de stat și au primit certificatele care atestă noul lor statut.
Viceprimarul Capitalei, Angela Cutasevici i-a felicitat pe beneficiari cu ocazia evenimentului de dobândire a cetățeniei. Mai mult,aceasta a ținut să remarce că noul lor statut atrage după sine și respectarea anumitor îndatoriri: cunoașterea Constituției, respectarea legilor, cunoașterea istoriei și a tradițiilor poporului nostru.
Menționăm că din anul 2003 și până în prezent, 820 de persoane au obținut cetățenia Republicii Moldova.
În conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru a obţine sau a redobândi cetăţenia Republicii Moldova, solicitanţii trebuie să susţină un examen de cunoaştere a limbii și a istoriei statului, precum şi a legislaţiei naţionale. O comisie specială guvernamentală examinează dosarul, după care este emis decretul Preşedintelui Republicii Moldova.