Momente de GROAZĂ. Un copil de doi ani a căzut în gol de la etajul trei al unui bloc din orașul Bender
Caz șocant în orașul Bender. Un copil de doi ani ani luptă pentru viață, după ce a căzut de la etajul trei al unui bloc de locuințe. Tragedia s-a întâmplat ieri, în orașul Bender. În acel moment, mama se afla la serviciu, iar acasă au rămas cei trei copii ai săi, de 13, 10 și cel mai mic, de doi ani.
Potrivit oamenilor legii, copilul s-ar fi urcat pe geam și s-ar fi lăsat pe plasa de protecție impotriva insectelor, care nu ar fi rezistat.
Frații săi au fost cei care au adus victima în casă, după care și-au sunat mama. Aceasta a și chemat ambulanța. În urma căderii micuțul s-a ales cu diverse traumatisme, cu o catatraumă, sângerări interne, ruptură de splină și traumatism cranian închis. Băiețelul a fost internat de urgență la Centrul Mamei și Copilului din orașul Bender.
Acesta a suferit două intervenții chirurgicale, iar starea sa este gravă. Acum acesta este internat în secția de reanimare, iar medicii luptă pentru viața sa.