Tenismenul Alexander Zverev a câştigat titlul olimpic! Reprezentantul Germaniei l-a învins în finala de la Tokyo pe rusul Karen Hacianov. Zverev s-a impus fără mari probleme în două seturi cu scorul de 6-3 6-1, după doar o oră și 20 de minute de joc.
Alexander Zverev şi-a adjudecat medalia de aur la Olimpiadă în premieră. El a avut o evoluţie excelentă la turneul olimpic. În semifinale, germanul a produs marea surpriză, eliminându-l pe liderul mondial Novak Djokovic.
Medalia de argint i-a revenit lui Hacianov, în timp ce bronzul l-a obținut spaniolul Pablo Carreno-Busta, care l-a învins în finala mică pe Novak Djokovic, rămas în afara podiumului.