Mourad Aliev, boxerul care a făcut scandal după ce a fost descalificat, a cerut rejucarea meciului
Boxerul francez Mourad Aliev a fost descalificat în meciul contra lui Frazer Clarke, la categoria supergrea, din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo.
Pugilistul a protestat faţă de decizia arbitrilor stând aproape o oră pe jos, lângă ring, și făcând mai multe gesturi reprobabile, printre care lovirea unei camere sau scuiparea protecției dentare, dar nu numai.
La două zile distanță, sportivul solicită rejucarea sfertului de finală contra britanicului Frazer Clarke. Potrivit Reuters, citat de digisport.ro, atât Aliev, cât și Federaţia Franceză de Box şi Comitetul Olimpic Francez, au depus o cerere în acest sens la Tribunalul de Arbitraj pentru Sport (TAS).
Ei solicită ca partida să se reia de la momentul în care a fost întreruptă, dar cu alt arbitru de ring şi cu alţi judecători. TAS a indicat că o comisie va da rapid o decizie la solicitarea părţii franceze.
Mourad Aliev, protest vehement după ce a fost descalificat
Aliev, în vârstă de 26 de ani, a început o serie de gesturi reprobabile după ce a fost descalificat de arbitru. Prima dată, acesta a refuzat să părăsească ringul, acolo unde a rămas pentru aproximativ jumătate de oră.
În tot acest timp, sportivul și-a aruncat protecția dentară și bandajele pe jos, a urlat în cameră iar apoi a lovit-o, pentru ca ulterior să scuipe pe jos. În final, francezul a părăsit ringul, însă doar pentru 10 minute, stând pe corzile acestuia o altă jumătate de oră după ce s-a răzgândit.
După ce s-a mai calmat, Aliev a încercat să-și explice gesturile care nu i-au făcut deloc cinste, motivând că arbitrul a fost injust cu el.
"Acesta a fost modul meu de a arăta că decizia a fost una foarte nedreaptă. M-am antrenat toată viața pentru asta și am venit aici, iar din cauza unei decizii a arbitrului, am pierdut. S-a terminat. Nu e corect, toți au văzut că am câștigat. M-au furat!", a declarat Aliev.