Situația în Crimeea: Kievul nu exclude o eventuală escaladare a tensiunilor
Kievul nu exclude că Moscova ar putea urmări escaladarea situaţiei la linia administrativă cu peninsula Crimeea, unde se înregistrează o creştere a prezenţei militare ruse. Autorităţile ucrainene consideră că e nevoie de sprijinul consolidat al comunităţii internaţionale pentru a forţa Rusia să renunţe la ocuparea acestor teritorii.
Declaraţia a fost făcută de directorul general al Departamentului politic de la ministerul de Externe al Ucrainei, Petro Beshta, într-un interviu oferit corespondentului nostru, Oxana Bodnar.
Petro Beshta susţine că numărul militarilor ruşi din Crimeea a ajuns deja la aproape 40 de mii.
"Evident, există riscul escaladării conflictului în orice moment. Strategia Rusiei este escaladarea situaţiei, este unul dintre elementele agresiunii hibride, sunt urmărite scopuri politice de a face presiuni asupra Ucrainei, a influenţa politica interne, de exemplu mersul alegerilor", a declarat Petro Beshta.
Chiar dacă situația la linia administrativă cu peninsula Crimeea este liniștită, la fiecare punct de trecere este amenajată o astfel de tranșee, în care pot să se ascundă în cazul în care va izbucni un conflict militar.
"Noi nu știm care pot fi acțiunile ocupanților. Pentru securitate, la toate punctele de trecere, atât la ieșire, cât și la intrare, sunt amenajate astfel de construcții, în care cetățenii și cei care sunt aici la serviciu, pot să se ascundă de împușcături", a specificat Ivan Chevtsov, locotent colonel al Serviciului de Frontieră al Ucrainei.
Ivan Chevtsov lucrează în Serviciului de Frontieră din regiunea Herson, Ucraina. A fost printre primii care a ajuns la linia administrativă cu peninsula Crimeea în martie 2014, când peninsula a fost anexată de Federaţia Rusă.
"Când ne-au trimis informația despre ocuparea Crimeei, subdiviziunea noastră a fost trimisă aici. Eu cu soldații mei am locuit mai mult de o lună aici, la punctul de trecere Ceaplînka. Am stat în corturi, noi singuri am săpat tranșee, am văzut dușmanul cu ochii noștri. Atunci eram gata pentru orice acțiuni. Chiar am așteptat ca ocupanții să se apropie și mai mult", a spus Ivan Chevtsov.
În prezent, punctul de control Ceaplînca şi-a suspendat temporar activitatea şi va fi reconstruit. Sunt alte 2 puncte de trecere, unul în satul Kalanchak, regiunea Herson, care face legătura cu localitatea Armeansk din peninsula ocupată. Zona-tampon dintre localităţi are aproape un kilometru. Din motive de securitate, transportul de pasageri nu circulă între regiunea Herson şi zona ocupată, aşa că oamenii merg pe jos sau cu propriile vehicule.
"Trebuie să mergem pe jos, ar trebui să fie măcar ceva transport ca să putem transporta bagaje, pentru că poți să mori până ce treci aceasta zona, fie arșiță, soare sau ploi. Soțul e acolo, familia mea e dincolo. Anterior puteam merge direct, drumul spre părinți era de vreo cinci ore maximum", ne-a vorbit Ana, locuitoare a regiunii Herson.
"Am condus-o pe fiica mea, care a venit la mine, în Armeansk. Am mers pe jos, pentru că nu avem transport. Astăzi e foarte cald, de aceea e greu", a vorbit Natalia Perțeva, locuitoare a peninsulei Crimeea.
- Cum vă descurcați cu hotare în plus, verificări, teste?
"Noi deja ne-am obișnuit din anul 2014, dacă s-a întâmplat așa că Crimeea a devenit parte a Rusiei, noi nu avem încotro", a mai spus femeia.
La solicitarea postului nostru de televiziune, reprezentanţii ministerului reintegrării teritoriilor temporar ocupate ne-au comunicat că, în scurt timp, autorităţile ucrainene vor introduce transport public gratuit în zona de tampon la puncte de control de linia administrativă.