Două femei din Trușeni și Cantemir au născut în ambulanță, înainte de ajunge la maternitate.
Primul caz a fost înregistrat în jurul orelor 08:00, la Trușeni. Femiea de 23 de ani adus pe lume un băiețel sănătos, de aproximativ 3500 grame, în timp ce era transportată cu ambulanța la maternitate.
Un alt caz a avut loc în raionul Cantemir, în jurul orelor 22:00. În timpul deplasării gravidei de 32 de ani la spital, contracțiile au devenit frecvente, astfel membrii echipei au asistat în autosanitară nașterea unei fetițe de circa 3000 gr cu scorul Apgar 8-9 puncte.
După acordarea primului ajutor medical, mamele și nou-născuții au fost transportați la maternitate pentru tratament în condiții de staționar.