Reţinuţi de poliţie pentru că au pus în circulație dolari falşi. Ce pedeapsă riscă acum inculpaţii (VIDEO)
Grup criminal organizat specializat în punerea în circulație a dolarilor americani falși, cu nominalul de 50 și 100, deconspirat.
Inculpații sunt bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 34 de ani, originari din mun. Chișinău și raioanele Călărași și Glodeni. Anterior, aceștia au fost condamnați pentru diferite infracțiuni, cu ispășirea pedepselor în penitenciarele din Moldova și UE, iar la reținerea a doi din ei, a fost stabilit faptul că aceștia anterior au fost anunțați în căutare.
În baza probelor acumulate, a fost posibilă deconspirarea acțiunilor de punere în circulație a banilor falși – acțiuni care au durat pentru o perioadă de aproximativ 6 luni și se manifestau prin achitarea ilegală pentru automobile (în special, de tonaj mare), tehnică agricolă, cantități mari de carburanți la stațiile de alimentare PECO și produse alimentare. Activitatea infracțională a fost înfăptuită preponderent în zonele rurale ale republicii.
Este de menționat că bancnotele false erau de o calitate înaltă, ceea ce le-a permis inculpaților să efectueze operațiuni de schimb valutar, la agenți economici autorizați.
Cele aproximativ 20 de dosare, datorită caracteristicilor de falsificare a valutei și modului de operare, au fost conexate la dosarul de bază instrumentat de PCCOCS și, respectiv, a fost posibilă identificarea operațiunilor ilegale, cu scoaterea din circuitul civil a bancnotelor falsificate, care în total constituie suma de peste 10.000 dolari americani.
Potrivit legii penale, punerea în circulație a banilor falși de către membri ai grupurilor criminale organizate se pedepsește cu închisoare de 7 la 15 ani.