Cutremur cu magnitudinea 4,2 în zona seismică Vrancea
Foto:g4media.ro
Un cutremur cu magnitudinea 4,2 pe scara Richter s-a produs miercuri la prânz în zona seismică Vrancea - Buzău, anunță Institutul Național pentru Fizica Pământului.
Seismul a avut loc la ora 12:31, la adâncimea de 140 de kilometri. Este cel de-al patrulea cutremur produs în zona seismică Vrancea în ultimele 12 ore.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53 km E de Brașov, 65 km N de Ploiești, 121 km N de București, 127 km SV de Bacău, 132 km NE de Pitești, 137 km V de Brăila, 140 km V de Galați, 167 km E de Sibiu, 186 km N de Ruse, 210 km SV de Iași.
În august, în România s-au produs 19 cutremure cu magnitudini cuprinse între două şi 4,1 pe scara Richter.
Cel mai puternic seism înregistrat în România în acest an, având magnitudinea 4,7, a fost în 26 mai.