Un oraş turistic de pe insula Creta va intra din nou în lockdown
sursa foto: agerpres.ro
Oraşul turistic Heraklion, situat pe insula Creta, va intra într-un lockdown pe timp de noapte începând de miercuri seară pentru a ţine sub control pandemia de coronavirus după ce numărul infectărilor cu varianta Delta a crescut în ultimele zile în Grecia, au anunţat autorităţile, potrivit AFP.
La fel ca în cazul Mykonos, Zakynthos şi Chania, lockdown-ul va fi instituit la Heraklion în intervalul 01:00-06:00 dimineaţa. Muzica va fi complet interzisă în baruri şi restaurante pentru a evita formarea aglomeraţiilor, iar adunările la care participă peste 20 de persoane nu vor fi permise, scrie agerpres.ro.
Măsurile vor fi aplicate începând de miercuri, ora locală 18:00 (15:00 GMT) şi vor rămâne în vigoare până marţi, 17 august, a precizat secretarul general al protecţiei civile.
În plin sezon turistic, Heraklion, o populară destinaţie în perioada estivală, se confruntă cu un risc important de creştere a numărului de contaminări.
În ultimele 24 de ore , în Grecia au fost înregistrate 4.181 de contaminări, numărul total de cazuri ajungând la aproape 521.400 pe întreg teritoriul ţării. Un număr de 219 persoane se află internate la terapie intensivă şi s-au înregistrat 16 decese, bilanţul total al morţilor ajungând la 13.100.
Răspândirea variantei Delta îngrijorează în continuare autorităţile, iar numărul vaccinaţilor cu schemă completă a ajuns la 5,4 milioane pe teritoriul întregii ţări