Un român a îngrozit o întreagă comună din judeţul Suceava, după ce a provocat mai multe incendii în lanţ, într-o singură noapte.
Pompierii au intervenit timp de câteva ore, aproape consecutiv, în patru locaţii diferite. Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce au făcut atac de panică.
În urma cercetării s-a stabilit că bărbatul, în vârstă de 27 de ani, a incendiat propria locuinţă, a surorii sale şi anexele mai multor gospodării.
Piromanul a fost preluat de poliţişti şi transferat apoi la o secţie de psihiatrie, unde se va stabili dacă a avut discernământ când a comis faptele. Oamenii legii au deschis un dosar penal.