Premierului Gavrilița, despre casa nedeclarată: ''Eu nu mi-am scris casa pe numele părinţilor, eu chiar locuiesc cu ei"
Embed:
Premierul Natalia Gavrilița susține că nu a inclus în declarația de avere casa în care locuiește pe motiv că nu îi aparține, dar este a părinților. Despre asta premierul a vorbit în cadrul unei emisiuni televizate. Gavrilița a menționat însă că nu a depus declarația de venit ca premier, iar când o va face va specifica acest element.
”Eu locuiesc cu părinţii. Eu nu mi-am scris casa pe numele părinţilor, eu chiar locuiesc cu ei, în casa pe care au construit-o acum 20 de ani. Când am venit de la Londra pentru mine era important ca copilul meu să crească alături de bunei."
În cadrul aceleiaşi emisiuni, Natalia Gavriliţa a spus că legislaţia nu reglementează astfel de situaţii în care funcţionarul este obligat să declare imobilul în care locuieşte, dacă acesta nu-i aparţine.
"Nu am depus declaraţia de avere în calitatea mea de premier, iar în condiţiile actualului scandal voi ţine cont să includ şi acest aspect. Cert este că legislaţia nu reglementează în prezent astfel de situaţii, de aceea nu m-am gândit că acest detaliu este atât de important.”
Totuşi, legea prevede expres că această obligativitate există. Astfel, funcţionarul trebuie să declare „bunurile mobile şi imobile, inclusiv cele nefinalizate, deținute în proprietate cu drept de uzufruct, de uz, de abitație, inclusiv în calitate de beneficiar efectiv".
Recent, jurnaliştii de la Ziarul de Gardă au scos la iveală faptul Natalia Gavriliţa locuieşte într-o casă cu două nivele din centrul Capitalei, fapt care nu a fost indicat în declaraţiile de avere. Conform informațiilor din aceste declarații, Natalia Gavrilița și soțul său dețin în proprietate un apartament de 52 de metri pătrați cumpărat în 1997 care valorează 275 de mii de lei. Soții Gavrilița mai declară un automobil Lexus fabricat în 2009, procurat în 2014 cu 17 mii de euro și un automobil Subaru, la fel din 2009, cumpărat în 2018 cu 3,5 mii de euro. Potrivit Ziarului de Gardă, familia Gavrilița păstrează în trei conturi bancare aproximativ 370 de mii de lei.