O femeie de 86 de ani a decedat în urma unui accident rutier, produs la intersecția străzilor Tighina cu Alexei Mateevici din Chișinău.
Accidentul s-a produs astăzi în jurul orei 14:12.
Polițiștii au stabilit preliminar că automobilul de model Ford era condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani. Femeia a fost lovită în timp ce traversa carosabilul în afara trecerii pentru pietoni. În urma traumelor aceasta a decedat până la sosirea ambulanței.
Pe caz a fost inițiat un proces penal, în cadrul căruia vor fi stabilite toate circumstanțele.