Parlamentul a aprobat, în ședința plenară de astăzi, proiectul de lege cu privire la Codul vamal, în lectura finală și a fost susținut cu 56 de voturi. Acesta va intra în vigoare la 1 ianuarie 2023.
Adoptarea noului Cod vamal derivă din necesitatea executării angajamentelor asumate de țara noastră, prin semnarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.
Noul Cod vamal vine să sistematizeze legislația vamală a Republicii Moldova, care cuprinde actualul Cod vamal, Legea cu privire la tariful vamal și Legea cu privire la introducerea și scoaterea bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice.
Acesta conține 11 titluri, fiecare titlu fiind împărțit în capitole, iar acestea – în secțiuni.
De remarcat că primul Cod vamal a fost adoptat în anul 1993, în 2000 a fost adoptat noul Cod vamal, precum și Legea la serviciul în organele vamale.
Ieri, 23 august proiectul Codului Vamal a fost votat în cadrul Comisiei economie, buget și finanțe.