Un bărbat a murit după ce a folosit un lipici foarte puternic în loc de prezervativ
Salman Mirza, în vârstă de 25 de ani, și-ar fi aplicat adeziv epoxidic ca substitut pentru protecție, pentru a o feri pe logodnica sa să rămână însărcinată, scrie alephnews.ro.
Cuplul, amândoi fiind, se pare, dependenți de droguri, s-a cazat la un hotel pe 22 iunie, înainte ca Mirza să fie găsit afară inconștient a doua zi, potrivit poliției.
După ce au consumat droguri, au decis să folosească un lipici puternic pentru a-i „sigila” părțile intime în timpul actului sexual, pentru a evita o sarcină, potrivit unui ofițer superior de poliție din orașul Ahmedabad, care a declarat că cei doi au amestecat, de asemenea, un agent de albire cu epoxidic pentru a-l inhala.
„Aveau la ei adezivul, deoarece îl foloseau ocazional cu înălbitor pentru a inhala amestecul”.
A doua zi, bărbatul a fost găsit inconștient în tufișurile din apropierea unui complex de apartamente de către un cunoscut al său.
Dar starea lui s-a deteriorat și a fost transportat de urgență la spital, unde a murit din cauza insuficienței multiple a organelor, cauzată, se pare, de adeziv.
Rudele sale ar fi cerut o anchetă cu privire la moartea sa, deoarece cred că ar fi luat un medicament care i-a afectat sănătatea, iar lipiciul nu a făcut decât să agraveze situația.
Experții au avertizat anterior bărbații să nu-și „sigileze” penisul, după ce un produs alarmant, prezentat ca fiind „un mod mai convenabil și mai puțin intruziv de a te acoperi”, a ajuns pe rafturi.