O nouă alertă de securitate în Kabul. Ambasada SUA le-a cerut americanilor să părăsească împrejurimile aeroportului
Cu doar câteva zile înainte de termenul la care evacuarea Afganistanului trebuie încheiată, operațiunile au fost întrerupte de un atac terorist care a avut loc joi, la intrarea în aeroportul din Kabul. Un atacator sinucigaș s-a detonat în mijlocul mulțimii, omorând și rănind civili afgani, militari americani și talibani deopotrivă. Pe măsură ce operațiunile de evacuare se apropie de termenul limită, apar tot mai multe alerte de securitate.
Ambasada SUA la Kabul le-a cerut cetăţenilor americani, într-o nouă alertă de securitate, să părăsească imediat împrejurimile aeroportului, la o zi după un atac care a făcut cel puţin 180 de morţi, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Cetăţenii americani care se află în acest moment la Abbey Gate, East Gate, North Gate sau New Ministry of Interior Gate trebuie să plece imediat”, a precizat ambasada pe site-ul său, fără a oferi mai multe detalii.
Cu o zi înainte de atentatul de joi a fost emisă o alertă similară.
„Din cauza ameninţărilor pentru securitatea aeroportului din Kabul, continuăm să le recomandăm cetăţenilor americani să evite să se deplaseze la aeroport şi să evite porţile aeroportului”, a precizat ambasada.
Armata americană a desfășurat sâmbătă un atac cu dronă în estul Afganistanului împotriva unui membru al ISIS-K, organizația teroristă suspectată că ar fi în spatele atentatului de joi de la aeroportul din Kabul.