Rusia înarmează până în dinți regimul lui Lukașenko. Minsk va primi tehnică militară de ultimă generație
Rusia înarmează până în dinți regimul lui Lukașenko. Liderul de la Minsk a declarat că, în următoarea perioadă, va primi tehnică militară de ultimă generație din partea Moscovei.
Este vorba despre zeci de avioane, elicoptere, sisteme de apărare anti-aeriană și chiar și S-400. Eternul președinte al Belarusului le-a cerut jurnaliștilor să nu-l întrebe câți bani va costa această achiziție sau din ce surse vor fi aceștia alocați.
El a preferat doar să spună că tehnica militară despre care a vorbit este foarte necesară. Liderul nerecunoscut de la Minsk este intens contestat atât în țară, cât și peste hotare după ce a câștigat în alegerile prezidențiale de anul trecut.
Atunci, lumea a ieșit la proteste în masă, acuzându-l că a fraudat scrutinul. Iar comunitatea internațională a adoptat sancţiuni împotriva regimului Lukaşenko după ce Minskul a deturnat o cursă aeriană internaţională cu scopul arestării unui jurnalist de opoziţie