Stare de urgență în Polonia din cauza refugiaților veniți de la granița cu Belarus
Polonia a declarat stare de urgență în regiunile de la granița cu Belarus. Măsura este menită să facă mai ușoară gestionarea afluxului de migranți care sosesc în număr mare dinspre Belarus.
Polonia a început săptămâna trecută să construiască un gard de sârmă ghimpată de-a lungul graniței în încercarea de limita afluxul de migranţi din ţări precum Irak şi Afganistan care traversează Belarusul. În august, sute de migranţi au trecut ilegal granița dinspre Belarus. Uniunea Europeană l-a acuzat pe dictatorul bielorus, Aleksandr Lukaşenko, că duce un „război hibrid” prin folosirea migranţilor pentru a pune presiune asupra blocului european.
Polonia consideră de asemenea că decizia Belarusului este o răzbunare pentru hotărârea Varşoviei de a-i oferi refugiu Kristinei Ţimanovskaia, o atletă bielorusă care a refuzat să se mai întoarcă acasă de la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Autorităţile poloneze au fost criticate de organizaţii de apărare a drepturilor omului pentru că nu acceptă migranţi şi pentru că nu le oferă îngrijire medicală corespunzătoare celor aflaţi la graniţă. Varşovia susţine că ei sunt în responsabilitatea autorităţilor bieloruse.
Mii de refugiați, majoritatea veniți din Orientul Mijlociu, au ajuns la granița UE cu Belarus în ultimele luni, ceea ce Uniunea Europeană consideră o formă de represalii a regimului Lukașenko la sancţiunile tot mai severe impuse de UE împotriva sa.