Peste 1200 șoferi au încălcat regulile de circulație weekend-ul trecut. 58 se aflau în stare de ebrietate
foto: publika.md
canal tv
58 de conducători auto au fost înlăturați de la conducerea mijlocului de transport de către inspectorii de patrulare pe teritoriul țării, pe parcursul weekend-ului trecut.
Dintre aceștia, 44 se aflau în stare de ebrietate avansată, 6 au refuzat să treacă testul alcoolscopic, iar 8 s-au ales cu dosare contravenționale.
Alți 1200 șoferi s-au expus benevol riscului și au încălcat regulile de circulație, printre acestea fiind: depășirea limitei de viteză – 800 de conducători auto, nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră - peste 20, încălcarea regulilor de oprire şi neacordare de prioritate pietonilor - peste 70, traversarea străzii în locuri interzise de către pietoni – 70 de cetățeni, necuplarea centurii de siguranță - 70 de șoferi sancționați.
Astfel, oamenii legii îndeamnă atât conducătorii auto, cât și pietonii să respecte cu strictețe regulile de circulație rutieră și modul de comportare în trafic.