Doi alpinişti moldoveni au dispărut în timpul escaladării unui munte din Georgia
Doi alpinişti moldoveni, tată şi fiu, au dispărut în timpul escaladării unui munte din Georgia. Informaţia a apărut în presa de la Tbilisi în urma unui apel disperat pe reţelele de socializare din partea soţiei şi mamei lor, care a pierdut legătura cu ei acum 10 zile.
În acest caz s-a autosesizat şi ministerul de Externe de la Chişinău, care susţine că operațiunea de salvare a fost inițiată de autoritățile georgiene în 3 septembrie.
Accesul spre ultimul loc în care se ştie că se aflau cetăţenii moldoveni este îngreunat de condițiile meteo nefavorabile, de aceea salvatorii nu au putut ajunge cu elicopterul, fiind detașată o misiune terestră.
Responsabilii de la Ambasada Republicii Moldova la Tbilisi, precum şi de la Consulatul onorific din Batumi menţin legătura cu autorităţile locale şi membrii familiei celor doi moldoveni.