Arcul de Triumf din Paris va fi împachetat asemenea unui cadou. Vezi când va fi inaugurată opera de artă
Embed:
canal tv
Arcul de Triumf din Paris se schimbă la faţă, la propriu. Celebrul monument din capitala Franţei este împachetat asemenea unui cadou în memoria unui artist de origine bulgară, Christo, şi al soţiei sale, Jeanne-Claude.
Cei doi au proiectat această instalaţie în 1962, însă au murit fără să-și vadă visul cu ochii. Artista s-a stins în 2009, iar 11 ani mai târziu a murit și Christo.
Arcul de Triumf a fost învelit deja în 25.000 de metri pătrați de material textil. Lucrarea, care costa 14 milioane de euro, este finanţată dintr-un fond administrat de urmaşii artiştilor şi va fi inaugurată în 18 septembrie.
Christo a împachetat în acelaşi fel emblematicul pod care traversează Sena, Pont-Neuf, în 1985, şi clădirea parlamentului federal al Germaniei în 1995.