Chişinăul va găzdui Reuniunea Teatrelor Naţionale Româneşti
Municipiul Chișinău va fi gazda Reuniunii Teatrelor Naționale Româneşti, ediția a VI-a. Evenimentul este organizat în perioada 15-26 septembrie de Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, care în acest an împlinește 100 de ani.
Potrivit primarului Ion Ceban, pentru organizarea evenimentului, Primaria Chișinău a alocat 80 mii de lei.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu" la Chișinău, Ministerul Culturii al României, Ministerul Culturii al Republicii Moldova și Primăria Municipiului Chișinău.
La Reuniune vor participa: Teatrul Național „I. L. Caragiale", Bucureşti, Teatrul Național „Marin Sorescu", Craiova, Teatrul Național „Vasile Alecsandri", Iaşi, Teatrul Național „Radu Stanca", Sibiu, Teatrul Național „Târgu Mureş" cu ambele trupe, română şi maghiară, Teatrul de Stat Constanţa, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu" Timişoara, Teatrul Național „Eugene Ionesco", Teatrul Național Satiricus „I. L. Caragiale", Teatrul Național „Vasile Alecsandri" Bălţi, Teatrul „Luceafărul", Teatrul „Alexei Mateevici", Teatrul Fără Nume, Teatrul „B. P. Haşdeu" Cahul, Centrul de Cultură „George Apostu" Bacău, Centrul de Arte „Coliseum", Teatrul Naţional Radiofonic (Bucureşti) şi Teatrul la microfon, Radio Moldova.