Un moldovean şi un bulgar au încercat să treacă ilegal în Ungaria opt afganezi
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vărșand, judeţul Arad, au depistat douăzeci de cetăţeni din Turcia şi Afganistan, solicitanţi de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare și un microbuz.
Vehiculele erau conduse de un cetăţean bulgar şi unul moldovean. Șoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, panouri termoizolante și plăci de laminat pentru societăți din Germania și Ungaria.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, în compartimentele pentru marfă au fost descoperiţi ascunşi, în total, opt cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, iar în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 15 și 41 de ani, majoritatea fiind solicitanți de azil în România.
Totodată, într-un microbuz, condus de un român, au fost descoperiţi, ascunși în compartimentul pentru marfă, doisprezece cetăţeni străini.
În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii români au stabilit că sunt cetățeni din Turcia, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, solicitanți de azil în România.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.