Maia Sandu va participa la Adunarea Generală a ONU. Şeful statului va susține un discurs
Președintele ţării, Maia Sandu, va participa la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite. Astfel, şeful statului se va afla în perioada 21-22 septembrie la New York, SUA.
În data de 22 septembrie, Maia Sandu va susține în plenul Adunării Generale a ONU un discurs. De asemenea, la New York, șefa statului va avea mai multe întrevederi bilaterale.
Sesiunea din acest an va avea loc cu prezenţa fizică a șefilor de stat sau de guvern din statele membre ONU, după ce anul trecut şedinţele s-au desfăşurat în format online. Autorităţilor de la New York au impus ca toți diplomații care participă la eveniment să prezinte dovada vaccinării. Obligaţia a stârnit protestul Moscovei, care a descris-o ca "discriminatorie". Peste o sută de şefi de stat şi de guvern, printre care Joe Biden, Jair Bolsonaro, Recep Tayyip Erdogan sau Boris Johnson şi-au anunţat dorinţa de a participa personal la Adunarea Generală a ONU. Astfel că au fost luate măsuri speciale de securitate, iar zona va fi împânzită de sute de poliţişti şi membri ai serviciilor secrete.
"Nu există niciun fel de ameninţări specifice cu privire la vreun atac terorist. Cunoaştem cu toţii însă în ce lume trăim şi trebuie să rămânem vigilenţi", a menţionat Dermot Shea, Comisarul poliţiei din New York.
Cei care nu vor veni anul acesta pot trimite discursuri video înregistrate. Segmentul de dezbateri generale la nivel înalt, unde delegația Moldovei va fi condusă de Maia Sandu, debutează în 21 septembrie, fiind cel mai important eveniment internațional anual de diplomație multilaterală.
Tema celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale este „Construirea rezilienței prin speranță vizând recuperarea după pandemia de COVID-19, reconstrucția durabilă, răspunsul la nevoile planetei, respectarea drepturilor omului și revitalizarea Organizației Națiunilor Unite”.