Vasiloi: Polițiștii de frontieră, care nu sunt vaccinați anti-COVID, vor fi OBLIGAȚI să prezinte teste PCR ori teste antigen la fiecare două săptămâni
Polițiștii de frontieră, care nu sunt vaccinați anti-COVID-19, vor fi obligați să prezinte teste PCR ori teste antigen la fiecare două săptămâni. O solicitare în acest sens a venit din partea șefului acestei instituții, Rosian Vasiloi.
El a cerut ministrului de Interne să includă această obligație în decizia Comisiei Naționale Exceptionale de Sănătate Publică, programată pentru marți, 21 septembrie. Până acum s-au vaccinat doar 64 % din polițiștii de frontieră.
„Împreună am reușit să atingem un coeficient de aproximativ 64% vaccinați cu schema completă (la momentul preluării mandatului de șef al instituției era puțin peste 40 %), însă din păcate sunt subdiviziuni de frontieră care puțin au trecut de 10% imunizări a efectivului. În aces sens, astăzi mi-am planificat o vizită de lucru la Sectorul Poliției de Frontieră Toceni și prin exemplul propriu, al familiei mele și al colegilor care au pierdut oameni dragi din cauza acestui virus nemilos, am încercat să aduc mai aproape importanța vaccinării anti Covid-19.”, a conchis pe o rețea de socializare Rosian Vasiloi, șeful Poliției de Frontieră.
Totodată, săptămâna viitoare echipajul mobil de vaccinare se va afla în subdiviziunile de sud a țării, unde polițiștii de frontieră vor avea posibilitatea să se imunizeze împotriva COVID-19.