Lichid negru în loc de apă potabilă în robinetele de la Edineț. Ce spun autoritățile locale
Embed:
În timp ce unii moldoveni cheltuie apă cu nemiluita, în ţară există oraşe unde fiecare strop valorează cât aurul. Se întâmplă în orașul Edineț unde localnicii se plâng că prin robinet le curge apă neagră. Oamenii spun că nu pot face nimic cu ea.
" - Voi ce faceţi? - Arătăm ce apă frumoasă avem la robinet. - Dar ce aţi făcut cu apa? - Dar ţie îţi place? - Nu. - Dar cine a făcut aşa? - Nu ştiu, cel care e responsabil."
" - Ce fel de apă aveţi? - Neagră ca şi pantalonii dumneavoastră."
Revoltaţi de situaţie, tot mai mulţi locuitori din Edineţ îşi varsă amarul pe reţelele de socializare. Oamenii se plâng nu doar de calitatea apei, dar şi de preţul exagerat pe care îl plătesc pentru apa care nu poate fi folosită.
" 37 de lei cubul de apă. Iată, aşa trăim. Aducem apă din fântână, cumpărăm apă îmbuteliată. Avem fântână în curtea blocului, avem grijă de fântână pentru că luăm apă de acolo. Dar cu apa din robinet nu putem face nimic."
"Pensia mea e mică şi eu am de unde să plătesc aşa apă? O dată în lună fac baie."
Responsabilii de la Apă Canal Edineţ susţin că preţul a fost calculat astfel încât să acopere pierderile mari pe care le suportă întreprinderea.
"Mi s-a transmis în gestiune o căldare spartă. Pe dânsa şi aduc apă. Dacă să aduc apă să fie căldarea nouă atunci am luat 10 litri şi am adus 10 litri la Edineţ, dar aşa iau 10 şi aduc trei litri.", a spus Vitalie Surican, director Apă-Canal Edineţ.
Consiliul raional Edineţ a votat micşorarea tarifului cu şase lei, însă fără să ofere bani din bugetul local, care să acopere pierderile. Aşa că cei de la Apă-Canal au refuzat să aplice noul tarif. Pentru a rezolva problema, autorităţile publice locale au apelat la fondurile europene. Aşa că, cu bani germani, adică 58 de milioane de lei, vor începe lucrările de construcţie a unui apeduct nou.
"Proiectul va fi implementat la finele anului 2022. Peste 7 mii locuitori vor fi conectaţi la servicii îmbunătățite de apă şi vor fi extinse aproape 43 de de km de apeduct intern.", a declarat Maria Prisacari, director Agenţia de Dezvoltare Regională Nord.
Problema însă nu va dispărea. Şi asta pentru că oraşul nu are o staţie de tratare a apei, iar după reconstrucţia apeductului, localnicii vor primi în continuare apă în două cu nămol. Aşa că, singura soluţie este construcţia unei staţii.
"Lucrăm cu Agenţia de Dezvoltare a Austriei şi sperăm în următorul an şi jumătate să rezolvăm problema, pentru că sistemul de apeduct este vechi, de prin anii 70 prin care pompăm apă, de aceea facem tot posibilul ca lucrurile să revină la normalitate.", a menționat Constantin Cojocaru, primarul orașului Edineţ.
Deocamdată, responsabilii nu cunosc cât ar costa construcţia staţiei de tratare a apei.