canal tv
Vitalie Zaharia a demisionat din funcția de director general al ÎS "Poșta Moldovei". Anunţul a fost făcut chiar de el, pe pagina de Facebook.
În mesajul său de adio însă Zaharia nu a menţionat motivul demisiei sale, ci a spus doar că a avut "un mandat foarte complex și dificil, acesta fiind marcat de criza provocată de pandemia COVID–19, care a generat un impact asupra activității economico-financiare a întreprinderii".
Vitalie Zaharia a fost reales în funcție în bază de concurs în luna mai curent, asta după ce în data de 10 decembrie 2019 a fost numit în funcția de director interimar.
Anterior, Vitalie Zaharia a activat în funcţia de director al Organizației de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exporturilor din Moldova (MIEPO).