Premiul GERMAN din domeniul cercetării medicale, atribuit creatorilor vaccinului Pfizer-BioNTech. Vezi cine sunt aceștia
Cele trei persoane care au creat vaccinul anti-COVID-19 al companiei germane BioNTech, realizat în colaborare cu grupul american Pfizer, au fost recompensate cu cel mai prestigios premiu atribuit în Germania în domeniul cercetării medicale, scrie Agerpres, cu referire la DPA.
Premiul Paul Ehrlich şi Ludwig Darmstaedter va fi atribuit celor doi fondatori ai companiei BioNTech, Ozlem Tureci şi Ugur Sahin, precum şi specialistei în biochimie Katalin Kariko, care s-a alăturat companiei germane în anul 2013.
Cei trei laureaţi vor primi acest premiu "pentru cercetările lor şi pentru dezvoltarea de ARN mesager în scopuri de prevenţie şi terapeutice", au anunţat marţi reprezentanţii Fundaţiei Paul Ehrlich, al cărei sediu se află în oraşul Frankfurt.
Vaccinul BioNTech a fost primul ser anti-COVID-19 a cărui utilizare a fost aprobată în Uniunea Europeană. De asemenea, campania de vaccinare cu acest ser nu a fost amânată sau întreruptă din cauza îngrijorărilor legate de posibile efecte secundare rare, aşa cum s-a întâmplat în cazul altor vaccinuri anti-COVID-19.
Cei trei laureaţi au creat o tehnologie care "va determina cel mai probabil o schimbare de paradigmă în anumite domenii ale ştiinţei medicale", au adăugat reprezentanţii Fundaţiei Paul Ehrlich.
Dezvoltarea "spectaculos de rapidă" a unui vaccin extrem de eficient împotriva COVID-19 a fost considerată de juriul care atribuie acest premiu drept "un succes extraordinar".
În ultimele decenii, mulţi dintre câştigătorii premiului Paul Ehrlich şi Ludwig Darmstaedter au fost recompensaţi apoi şi cu premiul Nobel pentru medicină.
Paul Ehrlich Prize este atribuit începând din anul 1952. În mod tradiţional, acest premiu este înmânat în fiecare an pe 14 martie, pentru a marca data de naştere a cercetătorului Paul Ehrlich, laureatul premiului Nobel pentru medicină din anul 1908.