Socialiştii şi-au anunţat candidatul pentru Primăria din Bălţi
Alexandr Nesterovschi este candidatul pe care PSRM vrea să îl propună pentru funcția de primar al municipiului Bălți. Anunțul a fost făcut de către liderul socialiștilor, Igor Dodon, la Publika TV. Totuși, Dodon a precizat că subiectul încă se discută cu PCRM.
“Organizația noastră locală din Bălți l-a propus pe Alexandr Nesterovschi. Nu a fost luată o decizie finală, trebuie să decidem împreună cu comuniștii. Sperăm că vom merge în bloc. Cred că la început de octombrie va fi o decizie finală”, a declarat Igor Dodon.
Alegerile pentru funcția de primar al municipiului Bălți vor avea loc în data de 21 noiembrie curent.
Fotoliul de primar al municipiului s-a eliberat după ce Renato Usatîi a demisionat.
Alexandr Nesterovschi are 40 de ani şi a fost deputat pe listele PSRM.
La începutul anului trecut, Nesterovschi a intrat în vizorul ANI, deoarece ocupa concomitent fotoliul de deputat şi funcţia de administrator în cadrul unei companii.
Conform actului de constatare, Nesterovschi a devenit administrator în cadrul firmei Fama Glamosa în anul 2013. Din 2014, acesta este deputat în Parlamentul Republicii Moldova, iar pe durata celor două mandate de legiuitor, socialistul nu a renunțat la calitatea sa de administrator al firmei. În cadrul controlului, inspectorii de integritate au stabilit că, deputatul și-a continuat exercitarea atribuțiilor de administrator, și-a pus semnătura pe mai multe facturi fiscale și alte documente interne din cadrul firmei, asigurând în acest mod funcționalitatea acesteia.
Alexandr Nesterovschi a renunțat la funcția de administrator al companiei Fama Glamosa abia în ianuarie, 2020.