Director Promo-LEX: Avocatul Poporului a fost numit printr-un vot POLITIC și plictisitor
foto: promo-lex
canal tv
Directorul executiv al Promo-LEX consideră că Avocatul Poporului a fost votat de majoritatea parlamentară printr-un vot exclusiv politic asumat. Ion Manole a scris despre asta pe Facebook. În postarea sa, el menționează chiar că votul a fost unul antidemocratic.
"După mine, a fost un vot simplu, plictisitor și antidemocratic dacă doriți. Pe parcursul anilor am contestat fenomenul numit "mașină de vot" în Parlament și am declarat că, noi, cei chemați odată la 4 ani să alegem, vrem să avem 101 voci în Parlament. Așadar, mesajul meu nu este despre candidați, dar este despre procesele democratice și fenomenele politice, care de regulă nu sunt perfecte", se arată în postare.
Amintim că, fostul avocat al Maiei Sandu este noul Avocat al Poporului. Candidatura Nataliei Moloșag a fost susținută de majoritatea parlamentară. Opoziția a votat împotrivă. Celălalt candidat care a ajuns în ultima etapă a concursului, Andrei Brighidin, a primit doar un vot.