Veste bună pentru călători: Calea Ferată a Moldovei relansează trei curse internaţionale de pasageri
Veste bună pentru moldovenii care călătoresc cu trenul. Calea Ferată a Moldovei a anunţat că intenţionează să relanseze, până în 1 noiembrie, trei curse internaţionale de pasageri. Este vorba despre Chişinău-Bucureşti, Chişinău - Iaşi şi Chişinău - Odesa.
„Cursele de pasageri în această perioadă a anului sunt neutre ca venit, dar este important, din punct de vedere al imaginii, ca să le lansăm, şi este o bucure pentru angajaţii CFM. Şi din altă parte, este foarte fericit pentru pasagerii devotați ai trenurilor.", a spus Oleg Tofilat,
directorului general al Întreprinderii de Stat Calea Ferată din Moldova.
Potrivit directorului, spre Odesa şi Iaşi vor circula trenuri modernizate, iar până la Bucureşti va fi repusă pe şine o garnitură mai veche. Totuşi, toate trei urmează să fie reparate.
„În garniturile de trenuri modernizate vom investi 2,5- 3 milioane de lei. Iar în ceea ce trebuie pentru Bucureşti, trebuie aproximativ 500 de mii de lei.", a specificat acesta.
Potrivit conducerii CFM, cel mai probabil, trenurile vor circula după orarul de până la sistarea curselor, iar preţurile biletelor vor rămâne neschimbate. Anterior, pentru o călătorie cu trenul până la Iaşi, pasagerii achitau între 90 şi 130 de lei, în funcţie de clasă.
Până la Odesa preţul unui bilet varia între 155 şi 171 de lei. Iar până la Bucureşti, călătorii trebuiau să scoată din buzunare între 560 şi 647 de lei pentru un adult şi între 340 şi 426 de lei pentru un copil.