ERA Merkel s-a încheiat. Germanii îți aleg NOUL cancelar. Vezi cine sunt favoriții, conform sondajelor
Alegerile desfășurate în era Merkel, care se încheie după acest scrutin, nu a oferit momente surprinzătoare, însă competiția din ultimele luni s-a accentuat foarte mult între cei trei candidați care se luptă pentru fotoliul de cancelar.
Conform ultimelor sondaje de opinie de dinainte de vot, pe primul loc în preferințele electoratului german se clasează social-democrații (SPD), urmați de creștin-democrații (CDU/CSU) lui Merkel, iar pe locul al treilea, partidul Verzilor, potrivit The Guardian.
SPD - Olaf Scholz
Partidul Social Democrat (SPD) pare să fie în top, conform sondajelor, iar Olaf Scholz, candidatul său pentru funcția de cancelar, este creditat cu prima șansă de a conduce viitorul guvern. În executivul actual, al conservatorilor lui Merkel și al social-democraților, Scholz deține funcțiile de vicecancelar și ministru federal al Finanțelor.
Olaf Scholz (63 de ani) are în spate o lungă carieră politică și, conform Deutsche Welle, el ar putea fi motivul pentru care social-democrații ar avea în prezent circa 25% dintre voturi.
CDU/CSU - Armin Laschet
Uniunea Creștin-Democrată și Uniunea Creștin-Socială (CDU/CSU, centru-dreapta) formează alianța conservatoare a Germaniei. Armin Laschet (60 de ani) este candidatul lor pentru funcția de cancelar. Este adeptul valorilor tradiționale și favoritul Angelei Merkel. Conform sondajelor, doar 20% dintre alegători cred că este cel mai bun pentru șefia guvernului.
Angela Merkel, care a condus cea mai puternică economie din Europa în ultimii 16 ani, urmează să iasă din viaţa politică. Sâmbătă, în Aachen, la ultimul său miting electoral în calitate de cancelar, ea a îndemnat la vot, în numele "viitorului" Germaniei, cu Armin Laschet, candidatul creștin-democrat.
„Este vorba despre viitorul vostru, despre viitorul copiilor voștri și despre viitorul părinților lor, iar numai la patru ani aveți ocazia să decideți, la nivel federal, cine să modeleze acest viitor, la Berlin. Lumea se schimbă foarte repede, iar Armin Laschet are multe de făcut în calitate de cancelar", a declarat Agela Merkel.
Partidul Verzilor Ecologiști - Annalena Baerbock
Partidul Verzilor Ecologiști este creditat cu 16-17% din intențiile de vot, înaintea scrutinului parlamentar programat în Germania pe 26 septembrie. Verzii ecologiști, al căror candidat la funcția de cancelar este Annalena Baerbock, stau foarte bine pentru a putea intra într-o coaliție după alegeri.
Annalena Baerbock (40 de ani) promite să schimbe totul în scena politică actuală și să revoluționeze lupta împotriva încălzirii globale.
A patra forță politică sunt liberalii (FDP), creditat cu 11-12% din intențiile de vot. Urmează formațiunea de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), cu 10-11%, și partidul de stânga Die Linke, aflat la nivelul de 6-7%.
Majoritatea analiștilor politici germani consideră că o coaliție cu trei partide este cel mai probabil rezultat al alegerilor parlamentare.