Alegerile legislative din Germania s-au încheiat cu victoria la limită a social-democraților
Luni dimineața, după numărarea voturilor din circumscripțiile electorale, SPD, în frunte cu Olaf Scholz, a acumulat 25,7 la sută din voturi, în timp ce CDU, formațiunea care până recent era condusă de Angela Merkel, are cu aproape două puncte procentuale mai puțin, adică 24,1%. Rezultatele au fost primite cu aplauze de susținătorii formațiunii învingătoare.
Social-democrații vor trebui să-și găsească parteneri de coaliție pentru a forma următorul Guvern. Candidatul lor la funcția de cancelar, Olaf Scholz, a declarat că țara a votat pentru schimbare după 16 ani în care Germania a fost condusă de Angela Merkel.
„Alegătorii au decis că social-democrații sunt în ascensiune, așa că am obținut un succes incredibil. Mulți au votat pentru noi pentru că vor o schimbare a conducerii și îl vor pe Olaf Scholz în funcția de cancelar.”, a spus Olaf Scholz, candidatul SPD la funcția de cancelar.
Iar Armin Laschet, candidatul CDU, consideră că rezultatul nu arată o victorie clară a social-democraților și a declarat că și el își dorește să devină noul cancelar al Germaniei.
„Vom face tot posibilul să formăm o coaliție de guvernare în frunte cu Uniunea Creștin-Democrată.”, Armin Laschet, candidatul CDU la funcția de cancelar.
Laschet a exclus însă că va forma o coaliție cu stânga, așa că opțiunile sale sunt limitate. Partidul Verde a fost cel de-al treilea în preferințele electoratului german, înregistrând cel mai bun scor din istoria sa, de aproape 15%, prea puțin pentru a propune propriul cancelar, însă îndeajuns pentru a juca un rol important în negocierile privind formarea unei coaliții de guvernare.
O altă formațiune care va avea un cuvânt greu de spus este Partidul Liberal-Democrat, care a acumulat peste 11 procente din sufragii. Partidul conservator și eurosceptic ”Alternativă Pentru Germania”, despre care se spune că ar fi susținut de Kremlin, a acumulat peste 10 la sută, însă este tratat de celelalte formațiuni ca un paria, așa că este puțin probabil să se regăsească într-o viitoare coaliție de guvernare.